Garanția legală de conformitate

Informații privind garanțiile asociate produselor vândute, în conformitate cu prevederile Legii nr.
449/2003


Garanția legală de conformitate reprezinta protecția juridică a consumatorului rezultată prin
efectul legii în raport cu lipsa de conformitate, reprezentând obligația legală a vânzătorului față
de consumator ca, fără solicitarea unor costuri suplimentare, să aducă produsul la conformitate,
incluzând restituirea prețului plătit de consumator, repararea sau înlocuirea produsului, dacă
acesta nu corespunde condițiilor enunțate în declarațiile referitoare la garanție sau în publicitatea
aferentă.


Se consideră că produsele sunt în conformitate cu contractul de vânzare-cumpărare dacă:


a) corespund descrierii făcute de vânzător și au aceleași calități ca și produsele pe care
vânzătorul le-a prezentat consumatorului ca mostră sau model;

b) corespund oricărui scop specific solicitat de către consumator, scop făcut cunoscut
vânzătorului și acceptat de acesta la încheierea contractului de vânzare-cumpărare;

c) corespund scopurilor pentru care sunt utilizate în mod normal produsele de același tip;

d) fiind de același tip, prezintă parametri de calitate și performanțe normale, la care
consumatorul se poate aștepta în mod rezonabil, date fiind natura produsului și declarațiile
publice privind caracteristicile concrete ale acestuia, făcute de vânzător, de producător sau de
reprezentantul acestuia, în special prin publicitate sau prin înscriere pe eticheta produsului.


Nu se consideră a fi lipsă de conformitate dacă în momentul încheierii contractului de vânzare-
cumpărare consumatorul a cunoscut sau nu putea, în mod rezonabil, să nu cunoască această lipsă
de conformitate ori dacă lipsa de conformitate își are originea în materialele furnizate de
consumator.


Răspunderea vânzătorului privind garanția legală de conformitate, este angajată dacă lipsa de
conformitate apare într-un termen de 2 ani, calculat de la livrarea produsului.


După expirarea termenului de 2 ani de zile, consumatorii pot pretinde remedierea sau înlocuirea
produselor care nu pot fi folosite în scopul pentru care au fost realizate, ca urmare a unor vicii
ascunse apărute în cadrul duratei medii de utilizare, în condițiile legii.


Consumatorul trebuie să informeze vânzătorul despre lipsa de conformitate în termen de două
luni de la data la care a constatat-o. Până la proba contrară, lipsa de conformitate apărută în
termen de 6 luni de la livrarea produsului se prezumă că a existat la momentul livrării acestuia,
cu excepția cazurilor în care prezumția este incompatibilă cu natura produsului sau a lipsei de
conformitate.


În cazul lipsei conformității, consumatorul are dreptul de a solicita vânzătorului să i se aducă
produsul la conformitate, fără plată, în sensul că toate costurile necesare aducerii produselor la
conformitate, inclusiv costurile de transport, manipulare, manoperă, materiale utilizate și ambalare, sunt suportate de vânzător, sau consumatorul poate să beneficieze de reducerea corespunzătoare a prețului ori de rezoluțiunea contractului privind acest produs.


În cazul lipsei conformității, consumatorul are dreptul de a solicita vânzătorului în primul rând
repararea produsului sau are dreptul de a solicita înlocuirea produsului, în fiecare caz fără plată,
cu excepția situației în care măsura este imposibilă sau disproporționată.


Orice reparare sau înlocuire a produselor va fi făcută în cadrul unei perioade de 15 zile
calendaristice de la data la care cumpărătorul, a predat produsul vânzătorului ori firmei cu
curierat, pe baza unui document de predare-preluare.


Consumatorul poate solicita o reducere corespunzătoare a prețului sau rezoluțiunea contractului
în oricare dintre următoarele cazuri:


a) dacă nu beneficiază nici de repararea, nici de înlocuirea produsului;

b) dacă vânzătorul nu a luat măsura reparatorie într-o perioadă de timp rezonabilă;

c) dacă vânzătorul nu a luat măsura reparatorie, în termenul de 15 zile calendaristice de la
predarea bunului de către cumpărător, fără inconveniente semnificative pentru consumator.
Vânzătorul are aceleași obligații pentru produsul înlocuit ca și pentru produsul vândut inițial, dar
în baza garanției legale de conformitate.


Consumatorul nu este îndreptățit să solicite rezoluțiunea contractului, dacă lipsa conformității
produsului este minoră.

Modalitatea de acordare a garantiei

Cumpărătorul va comunica prin e-mail la adresa contact@adinadeac.com, constatările sale
referitoare la lipsa de conformitate sau defecte apărute în utilizarea normală a produsului.
Solicitarea trebuie însoțită obligatoriu de dovada achiziției. Vânzătorul va confirma în cel mai
scurt timp, înregistrarea solicitării, putând solicita după caz informații suplimentare.


Produsul impreuna cu toate accesoriile este predat personal sau trimis prin servicii de curierat
rapid, in vederea evaluarii la adresa:


ADINA DEAC CLOTHING S.R.L.,
jud. Cluj, mun. Cluj-Napoca, 
str. Bocskai Istvan, nr. 5, etaj 1, ap. 9
Telefon 0757.705.482


Produsele trebuie ambalate corespunzator pentru nu fi deteriorate pe durata transportului.
Acestea sunt preluate doar de pe teritoriul Romaniei. Costurile de transport sunt suportate de
vanzator. Pentru produsele predate personal se intocmesc obligatoriu documente de predare-
preluare, atat la preluarea produsului de la cumparator, cat si la predarea sa catre acesta.
Documentele vor contine informatii esentiale necesare in procesul de evaluare si solutionare.


Solicitari privind garantia comerciala.


a) Nu fac obiectul garantiei comerciale:

i) produsele modificate de către client;

ii) defecte precum taieturi, rupturi, sfasieturi, crapaturi ale produselor, care nu se datorează culpei
Vânzătorului;

iii) defecte aparute ca urmare a uzurii normale sau excesive, expunerii la temperaturi sau
presiuni, socurilor mecanice, manipularii incorecte, actiunii substantelor chimice, interventiei
neautorizate asupra produsului, abuzului;

iv) defecte datorate modificarilor neautorizate, utilizarii gresite, neglijentei, intretinerii sau
depozitarii necorespunzatoare;

v) defecte minore estetice care fac posibila utilizarea in conditii normale a produsului;

vi) nemultumiri subiective ale clientului față de produsul achizitionat.


Dovada achizitiei se face prin inscrisuri in copie la factura fiscala sau bonul fiscal si cade in
sarcina cumparatorului. Mesaje trimise automat la plasarea comenzilor, bonuri de card, extrase
bancare, nu constituie dovada achizitiei.


In situatia in care in urma evaluarii se constata ca solicitarea de acordare a garantiei este
nejustificata, cumparatorul va suporta toate costurile aferente solicitarii.